În iarna aceea ea căuta
printre frunzele uscate ultimul strat
(pentru aceasta era uneori nevoie să-ți pui sprâncenele
astfel încât mai-mai să atingă pământul).
O interesau, de asemenea, acele fire anume din vânt
de la rădăcinile trandafirilor înghețați
(trebuia atunci să știi cum să te pitești
de cu seară-n grădină).
Citea mai apoi legende cu păsări înalte, -albăstrii
care traversaseră dintr-un singur pas cerul
și tare-ar fi vrut să le fi mângâiat coastele calde
( iar în acest loc mereu se oprea
să întețească focul răscolind prin cărbuni).
ah, acel cer nespus, cat de drag imi este el, cum il astept de fiecare data...
RăspundețiȘtergereimi place mult si poezia, este impletita parca din acele fire anume ale iernii, care te fac sa calatoresti prin tinuturi de vis, si in acelasi timp sa fii aici, in caldura camerei, rascolind prin carbuni, cu obrajii inrositi, eu asa simt...
simt aceasta iarna,mai mult decat pe altele,ca pe o iarna a dinauntrului,ca tot mai in pled,ca tot mai monologata,patrunsa de acel foc,cu gandul la campii subtiri,nesfarsite,drumul inghetat al Maestrului,stii...
RăspundețiȘtergerema bucur ca ti-a placut,draga;eu ma simt la adapostul ei ca intr-o pestera mult visata,si cred ca si pe aceasta o stii:)