Foto: Roxana Ghiţă
Domnişoara n-a pierdut o singură dimineaţă
- observase că păsările umplu cerul mai cu seamă în zori,
şi se-aşeza acolo, până când ziua nu se umplea încă de toamnă
- era posibil, doar în clipa aceea,
ca una dintre ele să se oprească.
(Era o domnişoară, asta e clar,
cu idei foarte năstruşnice despre ce înseamnă un stol).
În amintirea mea, profilul ei tandru, rotund,
a mângâiat zările ca o aripă.
mulţumesc, draga mea, poezia mi-a mangâiat imaginea, mai bine zis visul meu despre păsări, cu rotunjimea ei imaculată.
RăspundețiȘtergeream vazut şi eu un stol, la bucureşti, mergeam grăbită spre metrou, de la conferinţă, şi au împânzit brusc cerul, m-am oprit uluită, cu gura căscată, iar oamenii pe stradă, să vezi, se uitau la mine, la uluirea mea, în loc să se uite la păsări!!!
paranteza este perfectă, ea e inima
RăspundețiȘtergere:)e foarte delicat,imi spun,sa scrii despre pasari si zbor,au in ele insele atata simbolistica,restul trebuie sa fie doar schitat,indus,si nu stiu daca am reusit cu adevarat,eu,una,nu sunt chiar multumita,dar ma bucur ca poti tu,in bogatia ta cea mare:)iar paranteza,trebuie sa spun,mi-a placut si mie,parca trece stolul pe acolo,as indrazni sa spun ca redimensionat-dar se poate ca asta sa imi fi fost inoculat de comentariul tau:)
RăspundețiȘtergerece voiam sa spun,altfel:cred ca am vazut stolurile cam in aceeasi zi:)si nu e nevoie sa spun de cate ori raman eu cu gura cascata,asa,dar cred ca sunt mai putin discreta ca tine,fiindca oamenii se uita intai la mine,apoi se uita sa vad ce vad eu,apoi,cum spui tu,nedescoperind nimic extraordinar,se uita iar la mine,si nu cred ca acolo descopera,apoi,ceea ce ar fi asteptat-saracii,cred ca raman,mai degraba,nesatisfacuti,deconcertati:)dar stii ce cred eu,draga?ca oamenii nu sunt atenti la pasari,ci tot la oameni,iar pasarile ne platesc cu aceeasi moenda-de asta nici ele nu ne iau pe noi in seama,nu se opresc.fiecare cu stolul lui-desi poate parea o conjectura:)