Îmi pusesem, pentru acea ocazie,
rochia albastră cu şerpi de catifea
- atunci, tu eşti atent la fiecare mişcare,
eu mă uit lung la dale şi respir în corset.
De-acolo, se aude doar un uguit mărunţel
- puteam să ne-aşezăm unde voiam
- şi-am ales balansoarele acelea
din care puteai să priveşti printre gene.
Niciunul n-a tresărit când pisica a tras draperia uşor,
niciunul n-a scos nici măcar un cuvânt
- nici atunci, şi nici după.
o o o ce imagine minunata, deocamdata nici nu citesc poezia, sa mai stau in ea o vreme, asa pur, in intensitatea aceea a tacerii impartasite din ea
RăspundețiȘtergere:)ce delicata aceasta intentie,de a darui tacerii tot ce este al ei,de a amana cuvintele cu toate promisiunile pe care le pot contine(asta imi aminteste de muzica gregoriana,unde cuvintele erau considerate impure pentru a se inalta,alaturi de acorduri,spre cer,dar cred ca imaginea mea u aici ar putea intra:) ).
RăspundețiȘtergeresi,daca vei citi,ai sa vezi,tot tacerea este suverana si in versuri:)