Foto: Roxana Ghiţă
Seara, domnişoara Christina apărea strivind între dinţi violete,
cu dantelele la vedere, se răsfrângea în oglinzi fără abur,
scanda ritm de greieri, uşor schimbat, poate,
tremurând i-am urmat trena, când ajunsese-ntre caturi.
Domnişoara m-a privit doar o clipă
- în casa cea mare n-am mai auzit decât un puls slab
şi, poate, un geamăt.
Am vrut să prind lumina
RăspundețiȘtergerePrintre oameni
vă mişcaţi prea repede
ploaia şi furtuna ei le prind mai repede
am un mic aparat foto şi sunt mică
e mare lumea şi uite deja poezia e mult mai frumoasă
pentru că am văzut un copil
acum voi iubi
norii
şi ploaia lor
:)ce straniu sa ma simt,sub semnatura,pastisata:)fragmente surprinse cu un ochi mare,infiltrat in ochiul aparatului meu,un crochiu care strafulgera atunci cand fulgera:)
RăspundețiȘtergeremultumesc:)