luni, 14 noiembrie 2011

Fum(dintr-o pagină de jurnal)
















"M-a sunat astăzi J., prietena mea matematiciană, să mă roage să o ajut la tema băieţelului ei - îmi cere antonimul pentru "a veghea". După ce că nu-mi vine, mă mai pune pe gânduri şi faptul că nu ştiu pentru care dintre sensuri; oh.
Nu o pot lăsa baltă pe J.- mă fascinează, răspândeşte în jur un abur dens de poftă de mimetism, toate gesturile, felul în care i se aşază părul, expresiile şăgalnice, foarte aproape de invective, verdele cel mai preţios -în ochii ei; şi, peste toate, siguranţa aia că te afli lângă un om bun, de-a dreptul bun, fără tăgadă, cum să tăgăduiesc?(mereu am încadrat-o, cumva, în tipologia "fetei din Petrovka", minunată Goldie Hawn acolo, nu te poţi niciodată opri de la a iubi cu înţelepciune şi curaj genul ăsta de fiinţe).
Aşa că, draga mea J: a veghea=a dormi; a lăsa în voie(?); a lăsa liber(?); a fi neatent(?). Nu ştiu dacă aş putea să îţi spun vreodată mai mult: mie îmi plac toate cuvintele, cu antonimele lor, contextuale sau nu. Îmi plac şi cele care nu au antonime, şi cele cărora nu le cunosc sensul, şi cele pe care doar le amuşinez, ca pe un, din nou, fum. Îmi place să veghez şi să mă ştiu vegheată, îmi place să dorm şi să îi adorm pe alţii cu poveştile mele. La fel, chiar dacă îmi place să veghez, spre exemplu, asupra carismei tale, nu înseamnă că nu îţi simt neîncrederea, tremurând după aceste draperii verzi.
Îţi dai seama, ca un matematician veritabil, că nu ştiu să îi rezolv prea bine tema băieţelului tău. Dacă vrei să îţi spun ce cred eu despre veghe, ea îmi pare, mai degrabă, un caier de lână pe care un darac, al cărui gând m-ar ucide dacă l-aş gândi, îl transformă în ceva mai fin decât borangicul, şi pe care, te rog iarăşi, nu mă pune să îl numesc. Pot să îţi spun doar că din el e făcut părul tău, şi felul în care îţi aprinzi ţigara, iar dacă nu strig, dimineaţa, cât de puternic îţi strălucesc cerceii, e pentru că nu vreau să îţi numesc lucrurile şi să le dau antonime, pentru că nu ştiu ce înseamnă lucrurile şi antonimele lor, şi pentru că, chiar de aş şti, fiecare are matematica lui, iar cuvintele mele se răspândesc în fum."



...

2 comentarii:

  1. picături de culoare pe o pânză albă, fumul unei prezenţe eterice la fel mult tu, într-un vis, într-o oglindă ceruită, cu ramă de baga, înobilată de trecerile picăturilor de culoare în timp. secvenţial şi sincron.

    RăspundețiȘtergere
  2. ce frumos ai spus,Flipi,"oglinda ceruita cu rama de baga"-si asta isca in mintea mea mii de proiectii,oglindite la infinit in secvente mai mult sau mai putin pline de culoare sinronizate matematic,desi are si ceata rostul ei:)
    multumesc pentru insemnele atat de gingase,incat albul iese si mai mult,daca asa ceva este posibi,in evidenta

    RăspundețiȘtergere

Blog Archive

Persoane interesate

Despre mine

Fotografia mea
mono no aware-conceptul nipon care m-a preocupat, poate, cel mai mult, cu a sa "evanescenţă a lucrurilor"
Un produs Blogger.