Prelucrare: Roxana Ghiţă
La aceasta dintre confruntări
n-o să-mi mai pun armura
-doar îţi cunosc faldurile-alea de catifea
dintre care scoţi lasere şi împrăştii napalm.
Aşa că azi o să port rochia cea subţire
-şi m-aşez să te-aştept, lângă parapetul alb.
...
oh, e superbă, da da - m-a cucerit, total, ah, această imagine a ei în rochiţa subţire, o văd, tremurând dar atât de hotărâtă, lângă parapetul alb, se vrea filmată această scenă, în mintea mea.
RăspundețiȘtergere:)stiam ca iti va placea,e greu sa iti imaginezi un om care nu se apara:)ma gandesc sa suprim"si m-asez sa",parca asa gestul devine inca mai simplu,mai egal,mai alb.ce spui?
RăspundețiȘtergeretremurul nu va razbate prin rochita,desi subtire ea,fara mapalm,fara lasere,doar trupul,oferindu-se hoatarat.
nu ştiu, înţeleg ce spui, dar mie îmi place mult şi acel - mă aşez - aduce un plus de hotarare şi precizează imaginea, vizual, plus că şi ritmul e bun cu el. grea hotărâre :-)
RăspundețiȘtergereda,ai vazut ca nu am avut curajul sa modific,nici eu nu stiu sigur...o las asa,imi place si cu taietura,insa asta o sa ramana in mine.e mai rotund,asa, gestul,e un scenariu de duel mai bine schitat.a,gata,stiu de ce m-am convins sa o las asa:asezarea da calm si cumintenie,abandon si curaj mai mari.da,asa sa fie:)
RăspundețiȘtergere