Îmi plăcea povestea
cu orbul care găsise Brăila
-şi parcă era o umbrela veche
ce trebuia să poarte în ea
nebănuite comori.
"Ca o pânză de păianjen
cu toate străzile coborând în Dunăre"
au fost cuvintele ghidului nostru.
În centrul vechi
ochii ţi se deschid
peste secole cu foruri romane;
în centrul nou
ochii ţi se întâlnesc într-ai bărbaţilor
ce ştiu să privească fix, îndelung.
Nimeni nu te ceartă în Brăila
toţi te îndrumă de bine printre pânze
şi cobori, şi tot cobori
-e apă şi întunericul umbrelei închise.
...
umbrela veche - pânza de păianjen - străjer al cuvintelor nespuse încă, e parcă ajutor, dar soarele din spatele ei strigă a eliberare.
RăspundețiȘtergereumbrela nouă - ac de brad - e ascuţită până în creştetul norilor, e neagră, dar oare nu cumva transparentă.
să stăm sub o umbrelă ireală, cromatic dreaptă, să culegem florile primăverii şi să le aşezăm, cu gingăşie, în căuşurile umbrelelor răsturnate ce vom planta în noi: frumuseţea simplităţii.
OAU! - sincornicitate debordantă :D
cat de interesant este sa te minunezi cum vede celalalt umbrela ...atatea ace de brad,panze,nori si gingasii,incat nu imi mai recunosc umbrela,deschisa in zeci de proiectii bogate si simple,ca si cand fiecare spita a vocabulei ar planta straturi ,in primavara; si imi fac palmele caus-umbrela,spre a primi ploaia de daruri nebanuite,neasteptate.
RăspundețiȘtergeream fost o data la Braila, cand eram prea mica, nu-mi mai amintesc nimic. si de aceea Braila mea va fi de acum, pentru totdeauna, Braila ta, aceasta, si ma bucur ca este asa. este bine asa. este cel mai frumos mod de a ti se darui o lume. multumesc.
RăspundețiȘtergereatat ma bucur,draga mea Roxana,ca pot,cumva,firav,nestiut,ca pot darui lumi care mi se daruiesc ,ca Braila poate prinde aripi,ca o canteie a unui foc linistit si tacut,ca purtam deasupra noastra aceste umbrele invizibile ce ne aduc paradisul
RăspundețiȘtergere