Racla de tablă ruginie ruginită,
grobiera de la ghişeu cu glas glacial
au declanşat pocnetul surd
al pietrei care ţi-a sfâşiat tâmpla.
Restul îl ştiam dinainte -
întotdeauna am nevoie doar de puţin epic.
nişte
Acum 5 ani
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Plimbările mele
-
-
-
A bright winter's dayAcum 10 ani
-
A brief moment...Acum 10 ani
-
Parfumul inceputuluiAcum 10 ani
-
-
187Acum 13 ani
Despre mine
- Miriam
- mono no aware-conceptul nipon care m-a preocupat, poate, cel mai mult, cu a sa "evanescenţă a lucrurilor"
la sunetul ascuţit scos smuls de
RăspundețiȘtergerestoluri de sturzi stâlcindu-se de stânci
am ridicat privirea mută
şi am privit atent în oglindă.
toţi.
"Stoluri de sturzi stalcindu-se de stanci"-eu,una,cred ca aliteratia insasi contine in ea ideea oglinzii;mi se pare caseamana,cumva,cu titlul cartii lui kawabata,o mie de cocori,cu traditia orugami-ului nipon,care face oamenii sa dea aripi unei mii de cocori de papirus pentru a li se imploni Dorinta.Frumos,Flipi.
RăspundețiȘtergereda. nu ştiam japonismul care defineşte starea asta. dar e în noi.
RăspundețiȘtergerebtw versul acesta l-a scris un bun prieten prin liceu.
eu nu ştiu a simplifica materia, cred că ştii despre ce vorbesc :D
şi da, sufletul zboară acolo unde îi e locul, în frumos, în iubire, în recunoaştere. asta e esenţa lumii în care trăim.
Am incercat azi,Flipi,sa iti scriu in blogul tau.Mai intai,am intrat in altul;apoi,s-a defectat ceva la el,dupa care imi cerea adresa ta de mail,nu o gasisem,si,ca sa fie totul fara de speranta azi,am tastatura in romana la laptop,nu gasesc sub nicio forma semnul around,deci nu o puteam scrie nici pe a mea...O sa reusesc,intr-o zi apropiata,sper:)Voiam insa sa stii cat ma bucura acea bresa de auriu care se deschide,prin cuvintele noastre,perforand cenusiul,cum am vazut ca se intampla in fotografia ta cu drumuri nesfarsite...
RăspundețiȘtergeretotul e să mai încerci. ciudate lucruri se întâmplă. trăim nişte vremuri mari... când ţi se mai întâmplă aşa ceva trage adânc aer în piept şi gândeşte-te la ceva frumos, o briză de primăvară, un val înspumat pe mare, mirosul brazilor, nu ştiu, ceva care să te aducă cu picioarele pe mama pământ :D
RăspundețiȘtergereps: @ în poţi lua cu copy paste de undeva ;)
o sa mai incerc,imediat cum se va putea,am niste prestatii jalnice in sectorul comunicational-informatic,cred ca ti-ai dat seama:)
RăspundețiȘtergerelucrurile de care imi spui-si eu imbratisez,dostoievskian,ca si tine,ideea de frumusete care va salva lumea-desi stiu ca lumea este salvata prin insasi esenta ei si ca,de fapt,nu exista nimic de care sa trebuiasca sa se salveze;si acest estetic ma abstrage,cat pot eu de mult,terorii istoriei.totodata,nu cred ca exista clipa in care sa nu simt,in inima mea ca,asa cum spune un prieten in cartea lui,Mantra,Sinele il poti afla contempland cuibul pasarii...sau facad orice altceva:)
facand un ceai mic pentru cineva iubit :-)
RăspundețiȘtergere