Pogany se mişca foarte atent printre linii
- le număra cu precizie, şi-apoi, abia, îşi desfăcea părul;
cu el mângâia, în unghiuri perfecte, dreptunghiurile ferestrelor
şi-apoi se învârtea, după toate rigorile,
între un oval şi-un umăr simetric.
Mie Pogany nu mi-a vorbit niciodată
- ne trimiteam însă regulat misive cu quod demonstrandum
- pe hârtia de calcul adăugam viniete.
este asa de frumoasa si linistitoare imaginea, in geometriile ei rotunde si florale, mie mi se pare ca se potriveste perfect cu poezia (care este foarte buna, sa stii, oh atat de misterioasa, vreau sa respir parul lui Pogany).
RăspundețiȘtergere(nu era "quod erat demonstrandum"? sau ai vrut tu sa fii elipitica in poezie? :-)
:)ma bucur ca ti-a placut imaginea,amandoua,de fapt,ma gandeam eu ca fierul forjat nu poate sa nu aiba sanse la tine:)si ma bucur ca si tie ti se pare ca se potrivesc,mi-a fost teama sa nu fie una dintre complicateniile mele atat de subtile,incat sa nu aiba decat pentru mine sens:)
RăspundețiȘtergereda,intentionat am taiat "erat"-ul,era versul prea lung,dar nu de asta,ci,mai ales,fiindca expresia,toata,insemna,din cate stiu eu,"ceea ce era de demonstrat".fara "erat"e cu adevarat deschisa,nu are o coerenta palpabila,ca geometria,darama tot,mai ales prin ultimul vers.adica: "ceea...demonstrat".ma rog,premisa mea era ca nu trebuie nimic demonstrat,ca nici nu poate fi si ca,chiar dacan s-ar intampla una ca asta,ar fi prea tern.cam complicata explicatie,iarta-ma:)
dar trebuie sa spun ca la Pogany tin mult,e din seria de "mistere":)si cat ma bucur ca si tu...:)