În seara aceea de martie
am dat totul pe faţă:
că o iubesc şi tra-la-la.
Purta o rochie cu maci
şi mă privea fix în ochi.
Îmi place să păstrez în glastre
tufănele uscate
i-am mai spus
-şi ea a fost de acord.
E iarnă şi şedere, imperturbabil;
i-am înregistrat râsul pe o casetă
-ea a plecat în primăvară.
...
wow!!!!
RăspundețiȘtergereasta e noua? imaginea este divina, printre cele mai frumoase ale tale, iar poezia pe masura - cand ai scris-o?
(si eu sunt obsedata de rochitele cu maci :-)
s-au scurs cerurile între sprâncenele timpului nescurs încă, gingăşia cuvintelor zburdă primăvăratic.
RăspundețiȘtergereps: comentariul pt milady IV s-a scurs în eter, să fie primit! :D
interjectiile tale,care stii ca ma flateaza mai puternic decat orice:)adevarul este ca in imaginea asta se regaseste o parte vasta din mine,sunt atat de implicata emotional,incat,daca nu ma indemnai tu,ma gandeam ca doar in mine iradiaza astfel...
RăspundețiȘtergerepoezia este de alaltaieri,din ziua linistii,scenariul meu,imaginat pe o terasa de fier forjat,care adunase tot amurgul in ea,si vorbea despre un martie minunat,despre evanescenta tuturor tineretilor cu iubiri,fredonam,obsedant,love itself is gone,al lui cohen,si..mi-a venit,ca si cand as fi trait-o.numai ca nu stiu daca am fost cea care a purtat macii sau cel care asculta inregistrarea rasetului,peste anotimpuri...:)
Flipi,dorinta mea cea mare este ca,intr-adevar,cerurile sa se scurga printre sprancene,odata cu acest timp,desi Dumnezeule,cate gingasii zburda primavaratic,da...iar comentariul pentru Mylady simt ca a fost primit,multumiri:)
RăspundețiȘtergereuite, nu este corect, Roxana a preluat toate interjectiile :)
RăspundețiȘtergereeste perfecta aceasta postare.
ce ochi minunati au oamenii, si cum stiu sa priveasca, aproape ca mi se face rusine. cat de frumoasa este aceasta fata-copil, cu ochii ei adanci si sprancene ca drumuri sigure.
'Îmi place să păstrez în glastre/ tufănele uscate / i-am mai spus / -şi ea a fost de acord.'
cum poti, cu asa simplitate, sa rascolesti atat de mult, sa spui atat de mult...
poemul acesta este asa de cald. ma simt ca in poemele lui virgil mazilescu, incalzita intre zidurile casei, alaturi de mopete, atat de multa intimitate creezi.
Chrissa calda,acest blog imi aduce mult mai mult decat eu,in genere,sper sa primesc de la lucruri.Ma bucura nespus faptul ca ne intalnim cu totii aici,in ceea ce eu iubesc cel mai mult,intimitatea despre care vorbesti tu.Da,in aceasta sarabanda de cuvinte si imagini ma incalzesc ca intr-un pulover de lana,parca este o zapada pe care noi lasam sa curga linii fierbinti,in timp ce peste tot se lasa un abur cald,intre zidurile ocrotitoare.E ceva de dincolo de mine de care ma las invaluita,si imi beau ceaiul...
RăspundețiȘtergere