Maree

Ştiam întotdeauna când se hotăra să meargă acolo
- avea zâmbetul celui ce a convins un copil să adoarmă
şi privirea cuiva care urmăreşte o barză spre lizieră.

Uneori, când mă gândeam că avea să tresară
îi zăream haina strecurându-se repede între fiorduri
şi-l aşteptam în locul plin de alge împăturite şi solzi,
iar razele îmi uscau sarea pe tălpi si pe buze.

Târziu

Dimineţi de octombrie, şi cum credeam noi
că putem urca dealurile doar
luând pe un deget ciocolată topită în ibricul de-aramă
( întotdeauna ni se părea c-avea un gust un pic amărui
şi respiram grijuliu
de teamă să nu se usuce prea repede ).

Din tren nu ne dădeam seama cum trebuie
dacă ciulinii stăteau cu adevărat drepţi
ori erau prinşi în cercurile pe care le făcea iazul,
dar mi-amintesc sigur
cum am mers într-o zi în pădure
să căutăm păducel fraged  - aşa ne spusese mai demult tata,
şi cum scorburile cu ochi la fel ca orele de sub dimineaţă
ne-au insotit.

Pregătiri

Toamna nu era printre cele mai calde,
de aceea ar fi fost foarte bine să ştii ce ai de făcut,
mai ales că erau cu tine şi ploile,
mestecându-şi domol tainul de frunze pierdute
(puţin mai greu era noaptea, când se părea
că cineva scrâşneşte sub pomi
ramuri subţirele şi crizanteme
fără să se gândească).

Astfel că-şi petrecea zilele aranjând în cămări
glastre cu gem şi cu musturi albastre,
iar pelerinele şi le-ajusta după o modă
şoptită de doi cormorani, lângă un nor străveziu.

Făcea toate astea cu un zâmbet cochet,
aşa cum îl ai când îţi aranjezi pentru nimeni sprâncenele;
n-a vrut să îmi spună de ce a ţipat, şi i-a părut mai apoi rău
când nu şi-a găsit rujurile şi pieptenele de zadă
( uitase că simţiserăm amândouă, străbătând rafturile
aceleaşi izuri de iască, şi nu ştiam dacă vinul s-a limpezit )

Aguridă

Astă-vară aveam dimineţi albe şi negre.


Ştiind că lângă fereastră sunt maci şi un soare lila,
făceam pluta răsfirând degetele între cearşafuri
şi-mi prindeam la ureche toate stridiile găsite prin august.


( Seara eram gata să jur pe un zambet
că întunericul se poate propune doar lângă greieri
şi plecam după ei prin colţurile date cu var ).


M-am trezit într-o doară, îngânând un refren dichisit
- se-ntâmplase totul într-un vis cu hibuscuşi,
cu trapeze şi cu un gust când foarte dulce, când acrişor
( poate fiindcă pârghiile erau din măceşe
însă n-aş putea să spun sigur ).

Vară indiană (dintr-o pagină de jurnal)

" M-am trezit în această dimineaţă cu două impresii adevărate: 
1) Că sunt o atletă - am adormit aseară în hanoracul cel gri, cum am crezut dintotdeauna şi apoi am văzut că poartă atleţii - atleţii care se mişcă pe ecran cu priviri de câini Raskie, atleţii care dimineaţa aleargă opt kilometri sau recită sutre, precum şi că
2) În cameră se petrece ceva straniu, pe care l-am legat doar în mod periferic de lumină, ceva pe care ştiam că, dacă mă voi strădui îndeajuns, voi ajunge cumva să mi-l amintesc.
Numai că nu a fost atât de simplu cum mă aşteptam - nu a mers nici prin tehnica privirilor-fascicul în toate unghiurile camerei, nici prin a încerca să-mi imaginez sub limbă aroma unui condiment pe care nu l-am folosit niciodată, şi nici măcar prin ceea ce mă salva în adolescenţă - cuvinte complicare pe care le scoteam aleatoriu din DEX şi care mi se părea că spun totul. N-a mers, aşadar, cu nimic, iar restul şederii pe saltea mi l-am petrecut alături de un roman norvegian, în care se despicau brazi înalţi în nişte munţi şi mai înalţi, iar o femeie cu o rochie decolorată îl săruta cu gesturi de preoteasă pe tatăl protagonistului - şi toate aceste lucruri mi s-au părut minunate, însă foarte îndepărtate de ceea ce voiam eu să aflu, aşa că am părăsit patul cu sentimentul că e posibil chiar să mor dacă nu: beau un ceai fierbinte; îmi pun pe o farfurie dovleac copt bine şi o movilă de fructe uscate; văd cât sunt de calde rufele întinse la uscat; îmi masez braţele cu ulei strălucitor şi îmi scot din levănţică o rochie uşoară (mi s-a părut, o clipă,  că este lângă mine cineva cu mâinile ca strugurii albi care s-a apucat, pornit pe fapte mari, să deschidă borcane).

************************************************


Puţine lucruri se compară, mi se pare, cu descifrarea sau, mai degrabă, anularea unui lapsus - nu îmi vine în minte, acum, decât clipa în care reîntâlneşti, din senin, un tânăr pe care nu l-ai mai văzut de când era mic. Iar ceea ce s-a întâmplat în această dimineaţă de septembrie nu se mai întâmplase de mult, şi m-a luat pe nepregătite: nu era toamnă. Spun asta pentru că ideea mea legată de ceea ce se întâmplă după august este recognoscibil prin aceea că îl simţi imediat ce scoţi dimineaţa un deget din pături; iar apoi este un albastru specific şi special de câine Raskie, de care nu poşi scăpa nici ziua, nici noaptea, un albastru care-ţi îngheaţă şi-ţi muşcă pulpele dacă iei o rochie de mătase.
Iar în dimineaţa aceasta nu mi-a fost nici frig şi nici teamă, deoarece m-aş fi putut gândi la buzele mele ca la merele tăiate şi întinse la soare, la flori ca la un disc în jurul luminii; nu mi-am dat imediat seama că în dimineaţa aceasta va fi din nou vară şi că voi alerga pe câmpiile ei de dovleac cu paşi de atletă. "

Piano

În vara aceea ne întâlneam abia seara
lângă câmpurile semănate cu trandafiri;
ea îmi spunea cum o urmăreşte povestea
unei viori din orchestra lui Cohen pe care n-o desluşea.

I-am scris mai apoi cum se perindă septembrie,
ca o femeie ce urcă pe scări cu paşii încetiniţi,
ca o femeie ce-şi netezeşte rochiile cu buchete de roze
şi cum sprâncenele ei stau drepte ca un arcuş.

Sfârşitul verii

Mi se păreau zilele verii ca boabele răscoapte din rodie;
doar în vise scurtate îmi făceam timp pentru braţele noastre micuţe
râdeam, şi spuneam că avem funde de capilare şi tihnă.

Am văzut, tot atunci, bătrânii care mâncau fructe de ceară şi sepia
dar nu puteam să le-ascult până la capăt istorisirile
- repede, grăbită vara se apleca
şi-n ultima zi am împărţit totul
într-un loc fără corturi, fără ciorchini.