Solstiţiu

În ziua care era cea mai lungă
avea pasul rar şi purta rochia
cu multe poteci albăstrii
pe o câmpie întinsă.

Era genul de situaţie-n care
alegeai un ruj strident  fără vreun risc
- chipurile avuseseră vreme să se bronzeze,
întreaga după-amiază ceva ca un leu
umblase încolo şi-ncoace, până plecase.

Iar seara putuse să se-ntindă-n tot patul,
să adoarmă târziu şi să se simtă frumoasă
în felul în care plaja intră în mare.

Târziu

Dimineţi de octombrie, şi cum credeam noi
că putem urca dealurile doar
luând pe un deget ciocolată topită în ibricul de-aramă
( întotdeauna ni se părea c-avea un gust un pic amărui
şi respiram grijuliu
de teamă să nu se usuce prea repede ).

Din tren nu ne dădeam seama cum trebuie
dacă ciulinii stăteau cu adevărat drepţi
ori erau prinşi în cercurile pe care le făcea iazul,
dar mi-amintesc sigur
cum am mers într-o zi în pădure
să căutăm păducel fraged  - aşa ne spusese mai demult tata,
şi cum scorburile cu ochi la fel ca orele de sub dimineaţă
ne-au insotit.