Domnişoara Christina

Foto: Roxana Ghiţă

Seara, domnişoara Christina apărea strivind între dinţi violete,
cu dantelele la vedere, se răsfrângea în oglinzi fără abur,
scanda ritm de greieri, uşor schimbat, poate,
tremurând i-am urmat trena, când ajunsese-ntre caturi.

Domnişoara m-a privit doar o clipă
- în casa cea mare n-am mai auzit decât un puls slab
şi, poate, un geamăt.

Prietenii

Celor cu care zâmbesc

În acea seară am aşezat în tokonoma primul vlăstar al iasomiei
- fiecare petală  aşteptase în  ploile primăverii -
ei au venit, ca întotdeauna, zâmbind,
au lăudat, împreună, alegerea,
apoi am rostit alături
un haiku despre întuneric.

Lumea ne privea, trecând, prin ferestre.