Fuseseră dimineţi în care o cuprindea teama
că va începe să sângereze de la firele de nisip
- cu atât mai straniu devenea totul fiindcă nu ştia
dacă le simte sub tălpi sau sunt doar nopţi nedormite
în spatele pleoapelor.
De atunci a început să folosească pensete
- lua cu grijă şoaptele străzii sau bolul cu ceai,
grija unui prieten, în general tot ce credea că înseamnă o dimineaţă.
Fiece zi presăra pe iatac un strat auriu
şi, în curând, despre ea n-au mai vorbit
decât păsările.
