Ştiam întotdeauna când se hotăra să meargă acolo
- avea zâmbetul celui ce a convins un copil să adoarmă
şi privirea cuiva care urmăreşte o barză spre lizieră.
Uneori, când mă gândeam că avea să tresară
îi zăream haina strecurându-se repede între fiorduri
şi-l aşteptam în locul plin de alge împăturite şi solzi,
iar razele îmi uscau sarea pe tălpi si pe buze.
ea nu stia plinsul pescarusului in furtuna
RăspundețiȘtergeredar nici el nu stia glasul ei , glasul ei :
ne sunt ochii sarati, imi sunt ochii sarati
multumesc pentru muzica pesacarusului care se lasa cu ochii nepatrunsi la picioarele mele,intr-o vara,intr-un loc in care asteptarea a incremenit intr-o stanca sarata,si in care sed toata pe patul de alge cuminti
RăspundețiȘtergere