Şansa

Foto: Roxana Ghiţă

Domnişoara n-a pierdut o singură dimineaţă
- observase că păsările umplu cerul mai cu seamă în zori,
şi se-aşeza acolo, până când ziua nu se umplea încă de toamnă
- era posibil, doar în clipa aceea,
ca una dintre ele să se oprească.

(Era o domnişoară, asta e clar,
cu idei foarte năstruşnice despre ce înseamnă un stol).

În amintirea mea, profilul ei tandru, rotund,
a mângâiat zările ca o aripă.

Pajiştea

Eu nu am ştiut că e ea e femeia mea,
eu nu ştiam că trebuie să fiu bărbat.
Atunci când cauţi un scaun lângă ea
dumnezeu l-a pus acolo neapărat.

Ea are mare grijă ca multe să se-ntâmple,
să fie recoltă şi ochiul pământului să se umple.
Dar ea nu mi-a spus niciodată că eu, cum oi fi,
cu stele ce cad din ceruri cu mii
s-ajung într-o pajişte şi să fiu sărutat
uite, iubito, câte lucruri avem de uitat.

Liviu

Zăgazul

Raniţa tatei a fost mai mereu grea
- ţin minte că mi se rătăceau degetele printre ciocolată şi marţipan -,
mă ajutam de o pereche de sandale albastre din cauciuc
să-mi amuţesc paşii, când aşteptam.

Şi mai ştiu că nu am mai văzut o ploaie ca atunci,
 îmi făcusem din mâini streşini;
când a venit, am ţipat ca la o-nmormântare
- niciodată n-a fost mai mirat şi mai trist
- iar marţipanul era ud de tot.

Grija

Însemnase cu grijă toate zilele verii,
pusese bolurile la soare, le pregătise pentru orice fiertură,
citise în fiecare seară prietenilor câte-o poveste
- din niciuna nu lipseau adierile nucului.

De aceea când a venit septembrie cu nopţi din care lipseau stele
prudenţa i-a fost lăudată
şi-au sorbit licorile pline de strălucire.

Abia i-au auzit paşii.

Confesiuni

Când povestea despre el
mâinile i se odihneau
şi privea într-un loc
la care eu puteam să visez
numai noaptea.

Pletele

În august
inima mea, atât de plină
nu ştie cum să primească
o toamnă nouă.

E prima seară în care mă-ntreb
ce straie să-mi pun;
mi-am lăsat, peste umeri, pletele.

Despre vară

În vara aceea a vorbit despre ea doar cu greu
- visa mult şi îşi amintea toate visele,
iar într-o seară văzuse pe stradă
oamenii aceia de la carnavalul din somn.

Se plimba dormitând, amuşinând mai degrabă
smoala încinsă şi berile negre
- mai târziu, aveam să-mi imaginez şampanii mahon
şi cât de bronzat îi era, în vara aceea, tot spatele.

Cu adevărat despre vară am aflat de la ea doar în iarnă
- pe atunci îmi scria rar, asigurându-mă mereu că e bine.