Fidelitate

Avea pentru vară o pereche de sandale viguroase, cu tălpile tot timpul umede
şi o pălărie care-i dădea la iveală doar zâmbetul;
dacă o gâtuia vreo veste din Nordu'-ngheţat
alerga ziua-ntreagă prin tufişul cu mure.

Stârnea, cu degetele-n spirală, doruri iubiţilor
şi se lăsa la pământ odată cu ciocârlia;
bănuia ce-i la finele calendarului,
însă vara n-a părăsit-o nici măcar o clipă.

Pogany

Pogany se mişca foarte atent printre linii
- le număra cu precizie, şi-apoi, abia, îşi desfăcea părul;
cu el mângâia, în unghiuri perfecte, dreptunghiurile ferestrelor
şi-apoi se învârtea, după toate rigorile,
între un oval şi-un umăr simetric.

Mie Pogany nu mi-a vorbit niciodată
- ne trimiteam însă regulat misive cu quod demonstrandum
- pe hârtia de calcul adăugam viniete.

Christina (apendice)

Foto: Roxana Ghiţă

Oricât am căutat, nu i-am găsit urmele
- trandafirii de la corset nu s-au scuturat niciodată,
pielea ei nu păstrase nicicând înţepături vineţii.

Şi nimeni nu îmi atrage atenţia
că răsfoiesc toate albumele cu mâinile pline de praf.

Domnişoara Christina

Foto: Roxana Ghiţă

Seara, domnişoara Christina apărea strivind între dinţi violete,
cu dantelele la vedere, se răsfrângea în oglinzi fără abur,
scanda ritm de greieri, uşor schimbat, poate,
tremurând i-am urmat trena, când ajunsese-ntre caturi.

Domnişoara m-a privit doar o clipă
- în casa cea mare n-am mai auzit decât un puls slab
şi, poate, un geamăt.

Prietenii

Celor cu care zâmbesc

În acea seară am aşezat în tokonoma primul vlăstar al iasomiei
- fiecare petală  aşteptase în  ploile primăverii -
ei au venit, ca întotdeauna, zâmbind,
au lăudat, împreună, alegerea,
apoi am rostit alături
un haiku despre întuneric.

Lumea ne privea, trecând, prin ferestre.

Lumină de august

Ferestrele ei erau întotdeauna deschise
- şi, din câte ştiu, storuri nu şi-a pus niciodată -
când mă chema, mi se părea că îmi explică o diagramă
- iar daca-ncercam să-nţeleg, se topea în lumina de august.

Moliciune şi iasomie ieşeau din încheieturile ei,
strângea în pieptănătură umbrele serii,
o ajutam să întindă cearceafurile
şi plecam cât mai târziu cu putinţă,
făcând pe stradă gesturi nebune.

Faraonul

Lui îi plăcea să se joace cu brăţările mele
- fără să-mi spună vreodată, mă trezeam cu câte-o piramidă de-argint
şi o ţineam ascunsă-ntre palme
vreme îndelungată.

Ne-am revăzut tot mai rar
- ştiam că ce se-ntâmpla nu ne va da vreun răgaz -
reuşiserăm să punem totul la adăpost.