Ştiinţe exacte

Primăvara avea în minte toate ideile-acelea
care îţi vin atunci când deschizi o gramatică;
după un vânt galben şi punctual forsiţia înflorise
şi se foloseau  glasurile cu care ştii exact ce să spui
cuiva care-ntreabă seara pe străzi o adresă.

Privirea ei era ca a unei doamne făurite dintr-un unt tare
care se trezeşte devreme şi apretează milieurile,
iar apoi, urmărind chiselele aliniate în galantare, calculează precis
ora potrivită să dea drumul la samovar.

Localizare

Era, în mod sigur, acel an în care a venit primăvara
cu nişte flori după care mergea duminica, prin zăpezi
( mai înainte se simţea o boare ca o batistă
aşezată-ntr-un coş de nuiele-nvechit).


Iar ea se afla exact la vârsta aceea
la care ai aşeza lângă fereastră un bărbat deosebit de frumos
şi te-ai uita la el fără grabă, dintr-un loc puţin mai umbrit.

Poveste printre fulgi

S-a întâmplat într-o noapte de iarnă,
cu foarte mulţi fulgi,
cu un om care sărea peste temelia unui om de zăpadă
şi cu un om de zăpadă.


Omul care se pricepea ca nimeni la tumbe
îi făgăduia celui care îl asculta cuviincios
un trai subţire, ca imediat ce ai făcut baie:
mirosul de mărgărit, să poată afla sticla,
un halat căruia să-i şoptească la fel ca iubitei
"Ce mult mi-ai lipsit!",
vârful degetelor şi tălpile - prinse-n perniţe.


La toate acestea, cel care încă nu putea să îmbrăţişeze
i-a răspuns cu o reverenţă din temelie
- cel puţin aşa mi s-a părut, printre fulgi.

Povestea omului înţelept

Povestea aceasta traversa hârtia moale a unui manuscris puțin îndoit
și-a fost scrisă după mai multe zile de pomină.


Ea zicea că într-o iarnă anume
tot ce purtaseră cu ei oamenii
gleznele, ochii, până şi rulada cu zmeură
se făceau ivorii
iar urmele plugurilor abia se vedeau.

Povestea omului bătrân

Câteodată, când e iarnă şi dimineaţă
pe strada pustie apare un om
care merge cu pas rar, aproape topit
şi se opreşte să ia zăpadă-ntre degete,
şi parcă-i totdeauna uimit că ele se colorează cu roşu,
se mai uită o dată, şi surâde apoi, de parcă ar asculta
cu acel surâs cu care căutăm păsările când cântă.


Apoi,un unghi drept mă face să-l mai zăresc doar o clipă,
iar atunci văd că nu şi-a pus nici mănuşi, nici fular.

Povestea omului tânăr

Nu ştiu cât a durat, dintre ierni, iarna aceea
în care nimic nu putea să se-ntâmple treptat;
era ca o lecţie ştiută pe dinafară,
rostită cu glas amplu, egal
ori de câte ori fulgii cădeau repede, şi apoi se lipeau.


Sub viscolul de sub felinare-am văzut
povestea omului cu mers tânăr, proaspăt ras şi benchetuit
care-şi pregătise, în miezul nopţii, osia şi zăbala.

Învăţături

Pentru micul dejun foloseam acele idei
pe care ni le lăsa lângă pervaz soarele;
fiind adesea tot buimăciţi, aşezam ouăle şi ardeiul
pe o farfurie întunecată, aşteptând să-ncepem să povestim
aşa cum noaptea aşteptam să tăcem
când ne mai izbeam de câte un fir de lumină,
lăsat de veioză printre cearşafuri.


Pe la nouă, ştiam deja amândoi
ce haine o să purtăm şi pe cine vom vedea în ziua aceea,
sorbeam grăbiţi ultima-nghiţitură cu cafeină
şi ne spălam pleoapele şi obrajii cu zaţul,
ca să avem un ten luminos.