Cântece

Peste zi umbrelele erau roșii,
citise un poem despre boabe de chihlimbar pe podea
seara stropii îmbibaseră ramurile negre de sub ferestre
( la un moment dat, un parfum
despre care ar fi pus chezășie ).

În noapte, gestul larg al cerceilor
și ceva nedeslușit, un anotimp în satin
murmurând o rugă dincolo de vitralii.

Răcoare

Primăvara o puteam zări
- cu gleznele ei de lumină,
apropiindu-se într-un suflet
de micii lăstari
-și îi povesteam totul
pe pagini întinse, răcorită de vânt.

Dorința

Cam în aceasta semănau zilele ei:
își lăsa gleznele lângă un copăcel, lângă un tamarin
și aștepta seara răsfoind, doar, ușor, ascultând
- exista-ntotdeauna o clipă în care se făcea de tot liniște
iar după, ceaiul era foarte rece-ntre degete.

Apoi eu veneam - și, deși n-am întârziat niciodată,
privirea ei era mereu rugătoare.

To the party

Se întâmpla ca aniversările cele mai importante să aibă loc mai cu seamă în iarnă
- oricât ar fi căutat, nu ar mai fi găsit atunci ploi calde sau anemone
doar o dată un fluture cu aripile verzui-albăstrii,
dar și el își risipise pulberile-n zăpadă.

Și mergea la petreceri ca pe un câmp, foarte departe
trăgea în piept aerul dintr-un cer fără lună
și își făcea ochii să strălucească
la fel cum găsești un gând luminos
în mijlocul unui  pat din fân și din humă.

Trunchiat

Poveștile îi erau uneori întrerupte
- își umezea buzele foarte uscate
sau își frământa degetele în poală;
apoi ridica întotdeauna privirea
spre un loc în care, bănuiam,
trunchiurile istorisirilor ei
se aliniau ca-ntr-o grădină pariziană.

Se poate să mă înșel, e posibil
ca acolo să nu fi fost arbori
- dar ce pot spune sigur este că,
imediat ce revenea lângă mine,
se așeza foarte dreaptă în scaun
și-mi cerea cu un glas hotărât
să-i arăt florile.

Reverii

Scaunul ieșise din noapte și lăsase acolo toate amintirile zilei
- clipa aceea, pe care nu se aștepta s-o-ntâlnească
îmbrăcase marginile de lemn, se lăsase apoi ca o husă,
iar în moliciune ea curând și-a dat seama
că nu vrea decât să se așeze mai bine.

Mâinile i s-au lungit,așadar, și i s-au așezat pe talia caldă,
mai trebuia doar pleoapele să le-nchidă o idee mai strâns
- când aerul a fost plin de stridențe-aurii:
fluturii de os, din brățara albastră
se chemau, se-nălțau și dansau iute sub lampă.

Se făcuse iar noapte.

Iglu

Știam că drumurile prea lungi o obosesc în ultima vreme,
așa că am rugat-o să facem doar câțiva pași, în jurul podului
- acolo se vedea gheața limpede, luminoasă ca un condur de argint.

Ea m-a strâns cu putere de braț, povestindu-mi din nou
despre iarna în care mă găsise adormită-n zăpadă
și cum i-am vorbit, apoi, zile-ntregi despre peșteri.