Seara peste grădina de trandafiri se lăsa aburul
- şi uneori era tot acolo când adormea
( gesturile lui fuseseră întotdeauna răzleţe
nu ştia niciodată să aleagă o pălărie ).
Soarele-i mângâiase deja picioarele subţiri şi claviculele
în umbră
avea pe buze un must cafeniu, de smochine.
Dimineaţa s-a aplecat uşor, şi-a ridicat bretelele rochiei verzi
şi-a aşteptat, privindu-se atent în oglindă, măcar un cuvânt.
