Pentru E., care mă învaţă atâtea despre fragilitate şi opusul ei
Era atât de micuţă şi îi plăcea atât movul,
încât dacă te uitai prea mult la nişte flori
te apuca neîncrederea, ziceai că a fost o părere
- de la asta te putea salva doar căderea petalelor.
Era, de altfel, şi foarte uşor de purtat,
atâta discreţie, râdea doar când tu erai fericit
şi te distra cu abacul ei pentru gânduri şi logică
- iar faptul că se născuse cât să prindă la ţanc ultimii irişi
îl înmulţea întruna cu plus infinit.
Tot ce făcea fata asta
era ca atunci când îndrepţi cu migală o cută
ca să poţi ieşi apoi fără griji.
