Ultimii irişi

Pentru E., care mă învaţă atâtea despre fragilitate şi opusul ei

Era atât de micuţă şi îi plăcea atât  movul,
încât dacă te uitai prea mult la nişte flori
te apuca neîncrederea, ziceai că a fost o părere
- de la asta te putea salva doar căderea petalelor.

Era, de altfel, şi foarte uşor de purtat,
atâta discreţie, râdea doar când tu erai fericit
şi te distra cu abacul ei pentru gânduri şi logică
- iar faptul că se născuse cât să prindă la ţanc ultimii irişi
îl înmulţea întruna cu plus infinit.

Tot ce făcea fata asta
era ca atunci când îndrepţi cu migală o cută
ca să poţi ieşi apoi fără griji.

Trezirile

Prelucrarea fotografiei: Roxana Ghiţă


Nu vreau să te-ntristez, îţi spun
că încă îmi plac fotografiile,
de aceea îţi trimit imagini vechi
(liniştea ta, când spui că mă ştii).

Iubite drag, chipul meu nu mai e
plin de surprize şi mituri, nehotărât spuneai,
nici florile nu mai trăiesc toate,
am luat altele-acum, de-ai vedea,

stau pe raftul unde ţineam ceaiurile
- a, şi-l prefer pe Mishima lui Kawabata,
iar vecinii de jos s-au mutat.

Şi totuşi, e bine cu tine în gând,
cum îţi povestesc totul, până şi trezirile mele
pentru care nu există îngăduinţă.


...

Preferinţe

Pentru că am înţeles, până la urmă,
că nu se va opri,
mi-am ales, ca să am impresia unei contribuţii,
toamna.

(Ştiu că m-am născut sub o zodie a primăverii,
dar fă şi tu ca mine, gândul meu:
caută-ţi plăceri
- o să vezi că seara, într-adevăr, toate florile sunt albastre).


...