A iubi primăvara

Uneori, a iubi primăvara înseamnă
să te întrebi care e ora la care va fi întuneric
să torni într-un singur pahar vin,
și-apoi să aşezi alături liliac alb, liliac mov şi lila
şi să te culci repede fără să spui noapte bună.


Alteori, primăvara se poate întâmpla doar atât:
să te trezeşti noaptea şi să înteţeşti focul
aşa cum făcea tatăl tău mai demult,
când tu ascultai printre gene, şi-apoi adormeai.

Apendice (complementul circumstanţial de timp)

Serile se produceau cu aceeaşi lipsă de părtinire
cu care înşirase cândva indieni violet şi cărămizii;
se obişnuise deja cu zambilele, şi acum aranja buclele foarte uşor,
iar apoi ora 22 venea la fel cum ţi-ai pune pe deget două inele identice.

Ştiinţe exacte

Primăvara avea în minte toate ideile-acelea
care îţi vin atunci când deschizi o gramatică;
după un vânt galben şi punctual forsiţia înflorise
şi se foloseau  glasurile cu care ştii exact ce să spui
cuiva care-ntreabă seara pe străzi o adresă.

Privirea ei era ca a unei doamne făurite dintr-un unt tare
care se trezeşte devreme şi apretează milieurile,
iar apoi, urmărind chiselele aliniate în galantare, calculează precis
ora potrivită să dea drumul la samovar.

Localizare

Era, în mod sigur, acel an în care a venit primăvara
cu nişte flori după care mergea duminica, prin zăpezi
( mai înainte se simţea o boare ca o batistă
aşezată-ntr-un coş de nuiele-nvechit).


Iar ea se afla exact la vârsta aceea
la care ai aşeza lângă fereastră un bărbat deosebit de frumos
şi te-ai uita la el fără grabă, dintr-un loc puţin mai umbrit.

Poveste printre fulgi

S-a întâmplat într-o noapte de iarnă,
cu foarte mulţi fulgi,
cu un om care sărea peste temelia unui om de zăpadă
şi cu un om de zăpadă.


Omul care se pricepea ca nimeni la tumbe
îi făgăduia celui care îl asculta cuviincios
un trai subţire, ca imediat ce ai făcut baie:
mirosul de mărgărit, să poată afla sticla,
un halat căruia să-i şoptească la fel ca iubitei
"Ce mult mi-ai lipsit!",
vârful degetelor şi tălpile - prinse-n perniţe.


La toate acestea, cel care încă nu putea să îmbrăţişeze
i-a răspuns cu o reverenţă din temelie
- cel puţin aşa mi s-a părut, printre fulgi.

Povestea omului înţelept

Povestea aceasta traversa hârtia moale a unui manuscris puțin îndoit
și-a fost scrisă după mai multe zile de pomină.


Ea zicea că într-o iarnă anume
tot ce purtaseră cu ei oamenii
gleznele, ochii, până şi rulada cu zmeură
se făceau ivorii
iar urmele plugurilor abia se vedeau.

Povestea omului bătrân

Câteodată, când e iarnă şi dimineaţă
pe strada pustie apare un om
care merge cu pas rar, aproape topit
şi se opreşte să ia zăpadă-ntre degete,
şi parcă-i totdeauna uimit că ele se colorează cu roşu,
se mai uită o dată, şi surâde apoi, de parcă ar asculta
cu acel surâs cu care căutăm păsările când cântă.


Apoi,un unghi drept mă face să-l mai zăresc doar o clipă,
iar atunci văd că nu şi-a pus nici mănuşi, nici fular.