sâmbătă, 11 august 2012

Eutanasie cu pisică şi balansoar




Îmi pusesem, pentru acea ocazie,
rochia albastră cu şerpi de catifea
- atunci, tu eşti atent la fiecare mişcare,
eu mă uit lung la dale şi respir în corset.

De-acolo, se aude doar un uguit mărunţel
- puteam să ne-aşezăm unde voiam
- şi-am ales balansoarele acelea
din care puteai să priveşti printre gene.

Niciunul n-a tresărit când pisica a tras draperia uşor,
niciunul n-a scos nici măcar un cuvânt
- nici atunci, şi nici după.


duminică, 5 august 2012

Despre ea





În clipa aceea, doar una,
nu s-au privit cât de atent se putea
- de aceea ea nu a mai ştiut niciodată
dacă să-şi lase rochia să se rotească uşor împrejur
sau să-i ridice cu fală pliurile-n albastru.


miercuri, 1 august 2012

Seara





Aveau obiceiul de a ieşi la plimbare doar seara, într-o trăsură deschisă.
Mâinile ei cu brăţări argintii dădeau ca exemplu stelele,
iar când caii intrau domol în noapte, şoaptele lui deveneau strigăte.


luni, 30 iulie 2012

Muguri









În vara aceeam scris poemele ceaiului alb
- perdelele păreau să aibă umbre din cele mai vagi
- şi-un fir atât de subţire lega covorul de bambus
pe care el păşise încet, cerând mereu voie.

Toate-au trecut foarte repede
- ţesăturile mugurilor dorm în cutele satinate
când mângâi uşor bolul.


sâmbătă, 28 iulie 2012

Fidelitate




Avea pentru vară o pereche de sandale viguroase, cu tălpile tot timpul umede
şi o pălărie care-i dădea la iveală doar zâmbetul;
dacă o gâtuia vreo veste din Nordu'-ngheţat
alerga ziua-ntreagă prin tufişul cu mure.

Stârnea, cu degetele-n spirală, doruri iubiţilor
şi se lăsa la pământ odată cu ciocârlia;
bănuia ce-i la finele calendarului,
însă vara n-a părăsit-o nici măcar o clipă.


vineri, 27 iulie 2012

Pogany




Pogany se mişca foarte atent printre linii
- le număra cu precizie, şi-apoi, abia, îşi desfăcea părul;
cu el mângâia, în unghiuri perfecte, dreptunghiurile ferestrelor
şi-apoi se învârtea, după toate rigorile,
între un oval şi-un umăr simetric.

Mie Pogany nu mi-a vorbit niciodată
- ne trimiteam însă regulat misive cu quod demonstrandum
- pe hârtia de calcul adăugam viniete.


marți, 24 iulie 2012

Christina (apendice)




Foto: Roxana Ghiţă

Oricât am căutat, nu i-am găsit urmele
- trandafirii de la corset nu s-au scuturat niciodată,
pielea ei nu păstrase nicicând înţepături vineţii.

Şi nimeni nu îmi atrage atenţia
că răsfoiesc toate albumele cu mâinile pline de praf.


Blog Archive

Persoane interesate

Despre mine

Fotografia mea
mono no aware-conceptul nipon care m-a preocupat, poate, cel mai mult, cu a sa "evanescenţă a lucrurilor"
Un produs Blogger.