Alerg, cu puii, înaintea furtunii, îmi zgribulesc penele, chicotesc a spaimă, caut un adăpost, privesc ruperile de nori, nu mă mai interesează grăunţele. Electrizate, odăjdiile mele tună versete.
De la fereastră văd omul cu pelerină neagră nu-i pasă de noapte; de sub sprâncene priveşte senin, parcă surâde vieţile din spatele ferestrelor -viaţa mea, oh, deschid fereastra: -Omule, dă-mi ochii tăi de sub sprâncene.