De când am văzut palmierii,
mă tot căznesc să plâng
-şi nu mai pot.
Mi se umezesc uneori ochii
când mângâi sinucigaşii - e drept,
dar nici măcar două lacrimi
nu mi s-au mai întâlnit de mult sub bărbie.
Şi chem plânsul, şi-l chem,
chiar când văd că, sub lună,
prunii din curte parcă-s palmieri.
Dar nu vine, şi nu vine
-sângele s-a scurs în craterele lunii.
...
