Se afișează postările cu eticheta întindere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta întindere. Afișați toate postările

joi, 15 mai 2014

Privitorii










Primăvara trecea, la fel cum trecuse repede, printre salcâmi
trenul în care-am urcat zâmbitori;
oprind în gări mici, cutezând fiecare spre o metropolă,
ne-am gândit fiecare să dăm o anumită petrecere
la care cei mai mulți au dat buzna să patineze,
alții s-au îndrăgostit imediat văzând un bujor,
și-au fost printre noi, bineînțeles, și aceia
cu ochi foarte ficși, de violonist,
care-au observat primii că se făcuse târziu
și c-am oprit într-o haltă.

Cei mai mulți s-au grăbit să vadă cum sunt noaptea pe șine patinele,
alții și-au luat cu ei petalele scuturate ale bujorilor,
iar ceilalți au rămas să privească toate acestea
sorbind dintr-o cafea în care se reflectau, parcă, lumini
 sub care se trezesc străzile dimineața în orașele cele mari.





miercuri, 8 februarie 2012

Remember (II)








Ştiu că îţi obosiseră braţele de la vâsle
(tu mereu te-ai încăpăţânat, deşi
de pe la zece ani ţi-a îmbătrânit trupul
şi aşteptai mereu zăpezile)
- de aceea te-am rugat să mă laşi cu tine
în noapte - măcar să veghez, cine ştie...

Îmi aminteai mereu de clipa aceea
când întunericul e una cu marea
şi orice far, apoi, te orbeşte
ca atunci când şoferii pun faza lungă
şi nimeni nu mai respectă regulile.

Dar asta nu e nimic, îţi spuneam
- şi cuvintele mele se auzeau tare,
aşa cum se întâmplă doar noaptea
şi atunci când vine zăpada.


...

marți, 1 martie 2011

Macheta




(Iubita
cu genele închise
în adâncitura claviculei mele).

Noaptea
îmi dau seama
că trebuie să-i construiesc o nouă casă-
-clavicula mea a devenit prea strâmtă
pentru întinderea somnului ei.

Îi trebuie sere, şi papagali,
un paj să-i deschidă uşile.

Un pietrar
să-mi dăltuiască noi oase.

În timp ce ea doarme,
şi se întinde în somn.

...

Blog Archive

Persoane interesate

Despre mine

Fotografia mea
mono no aware-conceptul nipon care m-a preocupat, poate, cel mai mult, cu a sa "evanescenţă a lucrurilor"
Un produs Blogger.