În felul acela pe care-l numeau fluture
i-ar fi plăcut să înoate;
sau măcar să se ţină la suprafaţă,
cum făceau ceilalţi când o încurajau
spunându-i că pluta-i uşoară.
Pândea momentul cel potrivit
- cât marinarii chicoteau neatenţi
şi măturau puntea-n aval.
ce pura aste aceasta imagine. ca si cum cineva a maturat cu atentie fiecare colt, fiecare culoare.
RăspundețiȘtergeresa inoti ca fluturele, da, mie mi se pare numele acestui stil de inot asa de poetic. imi imaginez mereu apa plina de fluturi colorati. fluturele in apa, cine ar fi crezut.
cam asa mi se pare si mie:) cred ca la asta m-am gandit, eu, cu frustrarea mea de a nu sti sa inot: ca cineva o sa imi faca,la un moment dat, vant, sau ca nimeni nu va fi atent, din contra, si eu boi pluti in aval, fara teama, libera ca un fluture...
RăspundețiȘtergere(toate astea ma fac mereu sa ma gandesc la Ofelia:) )
;-) da, ofelia, eu mi-o imaginez mereu ca pe un fluture
RăspundețiȘtergereeu nu am stiut de aceste postari, draga - imi pare rau - eu primeam instiintarile de aici pe bridge, si de cand este inchis, nu le mai primesc, doar de pe blogurile noastre comune. poate sa-mi treci si mie adresa la optiuni acolo, sa fiu anuntata in mail de postari noi?
RăspundețiȘtergereeste atata liniste si puritate in imaginea asta, are dreptate cristina...
RăspundețiȘtergeresi poezia m-a induiosat - mai ales ca am in minte toate incercarile de a o invata pe kiki sa pluteasca macar, acum la herculane :-) fluture nu stiu sa inot, o sa invat si eu data viitoare, atunci :-)
ma induioseaza si pandirea ei la final, de marinarii aceea care chicotesc, parca toata vulgaritatea lumii este stransa in ei, si ea trebuie sa se ascunde pentru a nu suferi - de fapt, am spus vulgaritate - insa este doar normalitatea lumii, si ea, cu tanjirile ei si fragilitatea ei de fluture, sta pe margine si o bate orice boare de vant si abia, abia rezista in fata fiecarui gest necesar pentru a trai...
m-am bucurat asa de mult ca v-a placut ce am scris aici, atentia cu care ati primit totul, a fost o perioada lunga in care nu am mai crezut ca voi scrie o poezie vreodata, iar acum am evoluat, cred doar ca nu voi mai putea scrie o poezie care sa imi ramana cumva in minte, cum s-a intamplat cu...hai sa zicem vreo 10 poezii in trecut. dar ma bucur ca am inceput din nou sa le "vad", cred ca este cuvantul. este ca si cum te-ai intoarce intr-o incapere micuta, cu soarele irizat printre jaluzele de bambus si te asteapta surasuri si mangaieri...
RăspundețiȘtergeredar ati vazut, dragele, ca, pe langa imaginea fluturelui sub apa, care ma obseda atunci, este "avalul"? era , de fapt, ideea unei aruncari acolo, cand ceilalti nu sunt atenti si nu iti dau lectii, si tu te arunci in apa care te duce spre gura ei de varsare, si nu stii ce se va intampla, daca tu vei sta doar acolo, balanganind picioarele, sau te vei arunca si vei pluti, si poate te vei salva-iar daca nu, va fi ca un fluture care zboara cu miscarile apei in el...cred ca asta am vrut sa spun:)
mai voiam sa mai scriu unul! :-)
RăspundețiȘtergeredespre versul asta: cât marinarii chicoteau neatenţi - nu-mi place cum suna acel "cat", impreuna cu chicoteau, parca nu curge fraza, am pronuntat-o de mii de ori sa vad - se diminueaza mult sensul tau daca scrii "cand" in loc de "cat"?
vezi, eu nu am stiut niciodata sa imi ascult poeziile-tu semeni, la asta, mai mult cu Stein, cand asculta ritmurile vorbirii:)
RăspundețiȘtergeresa vedem: nu, nu cred ca scade prea mult, si ,intr-adevar, sunt ca si cum ai inghiti in sec, chi-cot, cat...l-am ales pe "cat" fiindca e o clipa mai indeterminata, un interval care nu e concis, cumva..."cand" este excat clipa in care ea face ceva, stii sigur asta-sau poate ca nu:)
oh, sa repeti tu frazele mele in minte...
dar vad acum ca am scris putin mai devreme"cand:, intr-un vers de langa...mai merge o data?...
RăspundețiȘtergere